wildlife comeback

Cazare Delta Dunarii

Satul Gorgova tine de comuna Maliuc, fiind situate cam la jumătatea distanței dintre Sulina și Tulcea, și destul de aproape de Mila 23. Poți ajunge aici folosind un drum neamenajat in mare parte, dar și mai bine este să încerci varianta navală, mult mai impresionantă.

Excursii in Delta Dunarii

Delta Dunării este un loc aparte, pe care toți românii, măcar o data în viață ar trebui să îl vizităm. De fapt, este imposibil o dată ce ajungi în aceste locuri să te poți lăuda că ai reușit să-i surprinzi toate tainele, așa că nu degeaba cei care au poposit în Deltă nu rezistă prea mult fără farmecul ei aparte, așa că an de an revin aici, pentru că există o atracție a acestor locuri, una mai presus de cuvinte, ca o dulce dependență. Și nu ar trebui să ne surprindă faptul că inclusiv oamenii de pe aceste meleaguri susțin, la rândul lor, că deși trăiesc de o viață, tot nu pot afirma că le cunosc pe toate. O adevărată oază de liniște, împlinire sufletească, de frumos. Toți cei care iubesc natura, plaja, pescuitul, adoră să exploreze și să descopere locuri frumoase nu au cum să nu adore Delta Dunării.

Excursii Delta Dunarii

Dacă ești pasionat de pescuit, Satul Gorgova este un loc pe care nu ai voie să îl ratezi. În apropierea lui este și Lacul Gorgova, de unde vei pleca acasă cu titlul de cel mai mare pescar al familiei. Vei prinde cu siguranță mulți pești, unele capturi de-a dreptul impresionante, și pe care este obligatoriu să le imortalizezi cu ajutorul camerei foto sau video. Cei rămași acasă vor fi de-a dreptul impresionați de talentele tale în ale pescuitului, dar și de frumusețea aparte a locurilor, surprinsă în aceleași imagini. Și, pentru că tot a venit vorba despre frumusețea sălbatică a locurilor, vei găsi aici exemplare de floră și faună unice în lume, care te vor lăsa fără cuvinte. Este imposibil să reușești să descrii în cuvinte ceea ce te așteaptă în aceste locuri, și de aceea te invităm să le descoperi chiar tu.

Excursii Delta

Localnicii sunt foarte prietenoși și te vor primi cu brațele deschise în mijlocul lor, arătându-ți ce înseamnă cu adevărat traiul pe aceste meleaguri. Respectă-le obiceiurile și tradițiile, pentru că vei avea parte de o experiență unică în viață. Și, să nu uităm nici de preparatele din pește, adevărate delicii culinare, pline de aromă, savoare, și atât de diverse încât nu ai cum să te saturi de ele. Chiar și dacă nu erai prea mare amator de pește înainte să ajungi în Gorgova Maliuc, după ce vei pleca de aici îl vei adora. Dar, oricât de mult te-ai strădui, gustul storceacului de aici nu îl vei regăsi în nicio altă parte!

November 25, 2022

The one who builds dams

Not only iconic large animal species are important for nature. Lesser known species, such as the European beaver, also play an important role in the rewilding […]
October 27, 2022

The fallow deer come back to the Tarutino steppe

Last week, a group of female fallow deer arrived at the protected Tarutino steppe and was temporarily released into an acclimatization enclosure. They joined the males […]
October 6, 2022

The hamsters come back to the Tarutino steppe

A family of three European hamsters was released into the wild in the protected Tarutino steppe in the south of Odesa oblast as part of the […]
September 25, 2022

Living rivers mean biodiversity

Today, many countries celebrate World Rivers Day. Rivers are very important to people because they provide us with many important things: food, clean water, building materials, […]
September 8, 2022

Climate Heroes: wildlife’s game-changing role

The restoration of wildlife populations can play a game-changing role stabilising our climate. Rewilding is the best way to enable such a recovery. We are learning […]
September 3, 2022

Blog: What do you know about vultures?

Today, on International Vulture Awareness Day, ornithologist Mykhailo Nesterenko (Executive Director of Rewilding Ukraine) will talk about these mysterious birds: why they are important in nature, […]
July 5, 2022

More free kulans in the Tarutino steppe

The first wild baby kulan born in Tarutino steppe! The foal was born in a group of kulans that were released into the wild the last […]