Rusalii

Rusalii in Gorgova Delta Dunarii

Rusalii – Deja am intrat de vreo trei săptămâni în vară, așa că acum este timpul să îți iei un binemeritat concediu, după un an greu, plin de provocări și multe sarcini dificile de dus la bun sfârșit. Ai nevoie de liniște pentru a te regăsi, de a face ceea ce-ți face plăcere, de a te simți conectat cu natura, cu fiecare viețuitoare sau plantă. Gorgova Maliuc este locul unde toate acestea îți sunt puse la dispoziție, și care abia așteaptă să îi descoperi tainele. Nicio zi nu va semăna cu cea de dinaintea ei, chiar dacă aparent ar părea un program destul de monoton. Nu vei avea timp să te plictisești, iar dacă pescuitul nu este pe lista pasiunilor tale, poți face numeroase fotografii care nu vor fi cu nimic mai prejos decât cele din revistele de turism pe care le-ai studiat.

Cuvintele sunt prea sărace pentru a descrie frumusețea aparte a Deltei Dunării, un loc cu adevărat binecuvântat, și timpul parcă se scurge altfel. Delta Dunării este locul despre se spune că fiecare român ar trebui să îl viziteze măcar o dată în viață, iar cei care au reușit să ajungă aici, revin an de an, pentru că este imposibil să-i reziști.

Se spune că Delta Dunării este foarte frumoasă, dar trebuie vizitată doar în anumite perioadă, pentru a o surprinde în toată splendoarea, iar primăvata pare anotimpul perfect. Noi nu suntem de acord, pentru că Delta are farmecul ei, în fiecare anotimp. Totuși, hai să îți sugerăm și câteva zile în care poți să îți programezi câteva zile la Gorgova Maliuc, locul unde timpul uită să mai curgă.