Caraorman

Caraorman

Caraorman – Ca și în cazul satului Letea, și aici se știu mai multe despre pădurea cu același nume, celebră în întreaga lume. Cele mai mari cantități de pește din Deltă aici se prind, așa că ai încă un motiv pentru a-l include pe lista de locuri de vizitat când ajungi prin Deltă. În plus, ca o mică paranteză, ar trebui să știi că în urmă cu mulți ani, in aceste locuri era un sat de pirați cerchezi. Deja totul este mult mai palpitant acum, nu-i așa?

Pădurea Caraorman

Doar dacă ajungi aici printr-o excursie în Deltă vei putea să admire în toată splendoarea această pădure de stejari care depășesc 30 de metri înălțime, unde decanul de vârstă este unul care are mai bine de 400 ani. De asemenea, dunele de nisip pot ajunge chiar și la 10 metri înălțime, ceea ce trebuie să recunoști că nu este chiar lipsit de importanță.

Excursii Caraorman

Sunt multe locurile din Deltă care își așteaptă vizitatorii, dar noi de data aceasta avem o propunere pentru tine: Gorgova Maliuc. Este vorba mai exact de Satul Gorgova, care ține de Comuna Maliuc, și care te va cuceri de la prima vedere. Dacă îți dorești ca experiența ta în Delta Dunării să fie una care te facă să simți parfumul vremurilor de odinioară, să fie cât mai autentică, aici este locul unde trebuie să vii.

Caraorman

Nu mai aștepta, vino și tu în Delta Dunării, unde se spune că fiecare dintre noi ar trebui să poposim măcar o dată în viață!

March 25, 2022

Pădurea Caraorman – Zonă Strict Protejată din Rezervația Biosferei Delta Dunării

Film de prezentare realizat în cadrul Proiectului „Conservarea Pădurii Caraorman”, cod MySMIS2014+ 124429, implementat de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării în parteneriat cu Asociația DANUBIU. Sursa […]
March 14, 2022

Excursii Caraorman | Excursii Padurea Caraorman – Plimbari cu barca

March 11, 2022

Pădurea Caraorman sau Padurea Neagra

March 11, 2022

Murighiol, un loc de poveste, pe care trebuie să-l vizitezi

March 11, 2022

Mila 23, satul în care se nasc cei mai mulți campioni!

March 11, 2022

Crisan, Delta Dunarii – Hai la pescuit, in Crișan!

October 19, 2021

Excursie în Deltă – Atracțiile din Delta Dunării

October 19, 2021

Excursii Gorgova, pentru cei care vor o experiență autentică

August 16, 2021

Trasee de vizitare in Delta Dunarii