Gorgova

Cazare Delta Dunarii

Satul Gorgova tine de comuna Maliuc, fiind situate cam la jumătatea distanței dintre Sulina și Tulcea, și destul de aproape de Mila 23. Poți ajunge aici folosind un drum neamenajat in mare parte, dar și mai bine este să încerci varianta navală, mult mai impresionantă.

Excursii in Delta Dunarii

Delta Dunării este un loc aparte, pe care toți românii, măcar o data în viață ar trebui să îl vizităm. De fapt, este imposibil o dată ce ajungi în aceste locuri să te poți lăuda că ai reușit să-i surprinzi toate tainele, așa că nu degeaba cei care au poposit în Deltă nu rezistă prea mult fără farmecul ei aparte, așa că an de an revin aici, pentru că există o atracție a acestor locuri, una mai presus de cuvinte, ca o dulce dependență. Și nu ar trebui să ne surprindă faptul că inclusiv oamenii de pe aceste meleaguri susțin, la rândul lor, că deși trăiesc de o viață, tot nu pot afirma că le cunosc pe toate. O adevărată oază de liniște, împlinire sufletească, de frumos. Toți cei care iubesc natura, plaja, pescuitul, adoră să exploreze și să descopere locuri frumoase nu au cum să nu adore Delta Dunării.

Excursii Delta Dunarii

Dacă ești pasionat de pescuit, Satul Gorgova este un loc pe care nu ai voie să îl ratezi. În apropierea lui este și Lacul Gorgova, de unde vei pleca acasă cu titlul de cel mai mare pescar al familiei. Vei prinde cu siguranță mulți pești, unele capturi de-a dreptul impresionante, și pe care este obligatoriu să le imortalizezi cu ajutorul camerei foto sau video. Cei rămași acasă vor fi de-a dreptul impresionați de talentele tale în ale pescuitului, dar și de frumusețea aparte a locurilor, surprinsă în aceleași imagini. Și, pentru că tot a venit vorba despre frumusețea sălbatică a locurilor, vei găsi aici exemplare de floră și faună unice în lume, care te vor lăsa fără cuvinte. Este imposibil să reușești să descrii în cuvinte ceea ce te așteaptă în aceste locuri, și de aceea te invităm să le descoperi chiar tu.

Excursii Delta

Localnicii sunt foarte prietenoși și te vor primi cu brațele deschise în mijlocul lor, arătându-ți ce înseamnă cu adevărat traiul pe aceste meleaguri. Respectă-le obiceiurile și tradițiile, pentru că vei avea parte de o experiență unică în viață. Și, să nu uităm nici de preparatele din pește, adevărate delicii culinare, pline de aromă, savoare, și atât de diverse încât nu ai cum să te saturi de ele. Chiar și dacă nu erai prea mare amator de pește înainte să ajungi în Gorgova Maliuc, după ce vei pleca de aici îl vei adora. Dar, oricât de mult te-ai strădui, gustul storceacului de aici nu îl vei regăsi în nicio altă parte!

mai 13, 2023

Astăzi celebrăm Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare! Anul acesta, în calendaru…

[ad_1] Astăzi celebrăm Ziua Mondială a Păsărilor Migratoare! 🦢🦩🦜🐦 ℹ️Anul acesta, în calendarul evenimentelor de mediu, data de 13 mai marchează celebrarea Zilei Mondiale a Păsărilor […]
mai 10, 2023

10 MAI – Ziua Independenţei Naţionale a României Proclamarea Independenţei Rom…

[ad_1] 10 MAI – Ziua Independenţei Naţionale a României Proclamarea Independenţei României este sărbătorită începând din anul 2022, la data de 10 mai, în urma adoptării […]
mai 3, 2023

Proiecte ecologice ale elevilor pentru Delta Dunării Astăzi, Centrul de Informa…

[ad_1] Proiecte ecologice ale elevilor pentru Delta Dunării Astăzi, Centrul de Informare și Educație Ecologică Tulcea a primit vizita unui grup de elevi ai Liceului Teoretic […]
mai 2, 2023

Programul educațional ”Săptămâna verde” a continuat și în luna aprilie! Luna tr…

[ad_1] Programul educațional ”Săptămâna verde” a continuat și în luna aprilie!🌿🌳🌱 ✅Luna trecută, 1481 de elevi însoțiți de cadre didactice de la școli și licee din […]
aprilie 24, 2023

Ziua Pământului a fost celebrată de către copiii din localitatea Chilia Veche di…

[ad_1] Ziua Pământului a fost celebrată de către copiii din localitatea Chilia Veche din Rezervația Biosferei Delta Dunării [ad_2] ARBDD
aprilie 22, 2023

22 Aprilie – Ziua Pământului În fiecare an, începând cu 1970, la data de 22 ap…

[ad_1] 22 Aprilie – Ziua Pământului🌏 ✅În fiecare an, începând cu 1970, la data de 22 aprilie este marcată Ziua Pământului, un eveniment sărbătorit la nivel […]
aprilie 15, 2023

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării vă urează Sărbători Pascale bi…

[ad_1] Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării vă urează Sărbători Pascale binecuvântate!🍀🐇🐣 [ad_2] ARBDD
aprilie 12, 2023

E.S. domnul Han Chunlin, Ambasador Plenipotențiar și Extraordinar al Republicii …

[ad_1] E.S. domnul Han Chunlin, Ambasador Plenipotențiar și Extraordinar al Republicii Populare Chineze, oaspete de onoare al Centrului de Vizitare din Sulina, al Administrației Rezervației Biosferei […]
aprilie 11, 2023

Campania de repopulare a Complexului lagunar Razim-Sinoe cu icre embrionate de ș…

[ad_1] Campania de repopulare a Complexului lagunar Razim-Sinoe cu icre embrionate de șalău – 2023 👉Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a desfășurat, și în acest […]