Mila23

Mila23

Mila23 un sat pescăresc foarte cunoscut și mai ales, apreciat de cei ce ajung pe aici. Situat la aproximativ 50 de kilometric de Tulcea, este locul de unde a plecat spre glorie marele nostru campion, Ivan Patzaichin, prea devreme dispărut dintre noi. Destul de izolat, se ajunge la el doar pe calea apelor, dar nu vei regreta acele excursii în Deltă pe care le vei face pentru a poposi aici.

Pasionații de pescuit vor considera acest sat drept ”raiul pescarilor”, deoarece vor putea să afle multe dintre tainele localnicilor care prind cantități impresionante de pește, ba chiar vor putea și ei să își încerce norocul. Se găsesc și locuri de cazare la pensiuni sau la localnici, iar dacă nu ești atât de pasionat de pescuit, dar adori în schimb senzațiile tari, o plimbare cu canoea sau kaiacul pe lacurile din zonă va fi exact pe gustul tău.

Cazare Mila23, Excursii Mila23, Barci de inchiriat Mila23, Caiace de inchiriat Mila23

Sunt multe locurile din Deltă care își așteaptă vizitatorii, dar noi de data aceasta avem o propunere pentru tine: Gorgova Maliuc. Este vorba mai exact de satul Gorgova, care ține de comuna Maliuc, și care te va cuceri de la prima vedere. Dacă îți dorești ca experiența ta în Delta Dunării să fie una care te facă să simți parfumul vremurilor de odinioară, să fie cât mai autentică, aici este locul unde trebuie să vii.

Cuvintele sunt prea sărace pentru a descrie frumusețea aparte a Deltei Dunării, un loc cu adevărat binecuvântat, și timpul parcă se scurge altfel. Delta Dunării este locul despre se spune că fiecare român ar trebui să îl viziteze măcar o dată în viață, iar cei care au reușit să ajungă aici, revin an de an, pentru că este imposibil să-i reziști.