Mila 23, satul în care se nasc cei mai mulți campioni!
martie 11, 2022Maliuc, destinația preferată a celor care vin în Deltă pentru pescuit
martie 11, 2022Murighiol
Unul dintre cele mai cunoscute locuri din Delta Dunării este, cu siguranță, Murighiol. Numele acestuia s-ar traduce, din turcă, prin cuvintele ”lacul vânăt” și provine de la culoarea apelor lacului din apropierea satului. Este recunoscută că fiind cea mai întinsă comună de pe teritoriul țării noastre, și atât ar trebui să fie suficient pentru a ajunge și tu pe aici. Cu toate acestea, sunt mult mai multe atracțiile care te așteaptă la Murighiol, iar din rândurile următoare vei afla câteva dintre ele.
Primii martiri creștini ai Dobrogei
Sunt multe urmele care arăta că aici au locuit oameni, încă din secolul IV î.Hr. Dar nu despre ele vom vorbi acum ci despre faptul că de aceste meleaguri se leagă numele cetății Halmyris, ale cărei ruine pot fi și astăzi vizitate. Este locul în care au sfârșit decapitați primii creștini cunoscuți în Dobrogea, preotul Epictet și tânărul său discipol Astion.
Sărăturile de la Murighiol
Dacă vei ajunge aici, nu ai voie să ratezi Sărăturile de la Murighiol, un lac care are o lungime de aproximativ 2 km, și o lățime de jumătate de kilometru. Există aici numeroase specii de plante și păsări care te vor încânta, și care te vor determina să faci multe fotografii, pentru a le arătași celorlalți măcar o mică parte din tot ce înseamnă cu adevărat Delta Dunării.
Mănăstirea Halmyris
După cum aminteam ceva mai sus, de numele acestei localități se leagă și martirizarea preotului Epictet și a ucenicului său. Se pare că în acele vremuri, în anii 250 - 300 de după Hristos, în aceste locuri exista un important oraș fortificat, în care funcționa și un centru episcopal, viața spirituală fiind una foarte intensă aici. Cu toate acestea, creștinismul nu a fost prea bine tolerat de unii împărați romani, care i-au prigonit pe toți cei care credeau în Iisus Hristos. Printre aceștia s-au aflat și cei doi martiri, care au plătit cu viața credința lor. În prezent, în apropiere de locul unde au fost descoperite moaștele acestora se află Mănăstirea Halmyris, cu două hramuri. Primul dintre ele este Sfinții Mucenici Epictet și Astion și este sărbătorit pe 8 iulie. Cel de-al doilea hram, Sfinții Montanus preotul și soția sa Maxima este celebrat pe 26 martie.
Lacul Beibugeac
Discutați cu oamenii din aceste locuri despre ce ați mai putea vizita prin zonă, iar dacă printre propunerile lor se află și Lacul Beibugeac, atunci nu refuzați șansa de a ajunge aici. Este preferat de toți cei care iubesc să admire păsările, pentru că aici este locul unde vei putea admira cu proprii ochi numeroase specii de păsări care se găsesc din abundență. Chiar dacă nu ești mare amator de ”birdwatching”, este un adevărat spectacol să vii și să le urmărești, pentru că ai impresia că asiști la un adevărat spectacol de balet, la care Natura este cel care a pus în scenă coregrafia, una de-a dreptul impresionantă.
Pădurea Caraorman
Alături de Pădurea Letea, este una dintre destinațiile preferate de toți turiștii, români și străini, care ajung în aceste locuri. Numele ei provine din limba turcă și se traduce prin ”pădurea neagră”, și toată lumea se arată de-a dreptul impresionată de stejarii care o alcătuiesc. Majoritatea dintre ei au chiar câteva sute de ani în spate, iar cel mai cunoscut reprezentant al acestei specii este Stejarul Îngenunchiat, un adevărat colos al naturii, cu o circumferința de 4 metri și care ar număra nu mai puțin de 500 de ani. Dacă tot ai ajuns aici este obligatoriu să faci un popas și pe la Fântâna Vânătorilor, de unde în zilele fierbinți de vară te poți răcori cu o apă rece și proaspătă.
Excursii în jur
Dacă nu ești mare amator de pescuit și ai venit aici doar pentru a intra în contact direct cu frumusețile Deltei Dunării, atunci trebuie să participi lacât mai multe excursii prin locurile din jur. Discută cu personalul de la pensiune, sau chiar și cu localnicii, pentru că astfel de excursii au loc zilnic, așa că nu ai cum să ratezi vreuna. Și, după ce ai mers în prima, ai înțeles exact de ce sunt atât de populare, și nu vei rata niciuna dintre ele. În cadrul lor ai posibilitatea de a admira peisaje cu adevărat remarcabile,multe specii de plante și animale foarte rare sau chiar unice în lume.
2 Comments
[…] ești în căutarea unei experiențe de neuitat în mijlocul naturii, Murighiol, aflat în inima Deltei Dunării, este destinația perfectă pentru tine. Această zonă bogată […]
[…] Murighiol Gorgova Partizani Ilganii de Sus Maliuc […]