Prevederile Ordinului privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a …
ianuarie 31, 20232 februarie – Ziua Mondială a Zonelor Umede Tema anului 2023 – Reconstrucția …
februarie 2, 2023[ad_1]
2 februarie – ZIUA MONDIALĂ A ZONELOR UMEDE🌎
Tema anului 2023: “Reconstrucția zonelor umede”
👉Ca în fiecare an, calendarul evenimentelor de mediu debutează cu Ziua Mondială a Zonelor Umede, celebrată pe 2 februarie pentru sensibilizarea globală privind valoarea zonelor umede pentru omenire și planetă. Ea marchează, de asemenea, și data adoptării în 1971, în orașul iranian Ramsar, a Convenției asupra zonelor umede de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice, un document internațional care stabilește reguli de protecție a ecosistemelor formate din zone umede.
👉Țara noastră a aderat la Convenția Ramsar prin adoptarea Legii nr. 5/1991, recunoscând astfel importanța zonelor umede ce găzduiesc habitate cu floră și faună caracteristică având funcții ecologice fundamentale și o mare valoare ecologică, economică, naturală, științifică și recreativă, dispariția acestora fiind ireparabilă.
În prezent în România sunt desemnate 20 de situri RAMSAR ce acoperă o suprafață de 1 177 749 ha.
👉Rezervația Biosferei Delta Dunării a fost prima și cea mai mare zonă umedă de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor de apă, inclusă de România pe lista Convenției Ramsar, în septembrie 1991.
👉Celebrarea Zilei Mondiale a Zonelor Umede din acest an stă sub deviza ”Este timpul pentru refacerea zonelor umede”. Tema anului 2023 evidențiază necesitatea urgentă de a acorda prioritate reconstrucției zonelor umede și face apel la o întreagă generație să ia măsuri pentru a reînvia și restaura zone umede degradate.
Zonele umede se pierd de trei ori mai repede decât pădurile, fiind ecosistemul cel mai amenințat de pe Pământ. Mai mult de 80% din toate zonele umede au dispărut începând cu anii 1700. Din 1970, cel puțin 35% din zonele umede au fost pierdute, iar inversarea acestui trend este critică.
👉În prezent, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării are în implementare proiecte care vizează activități de reconstrucție ecologică necesare atât pentru îmbunătățirea condițiilor hidrologice în habitatele naturale acvatice din Rezervația Biosferei Delta Dunării, conservarea biodiversității, cât și pentru desfășurarea activităților specifice.
Obiectivele proiectelor Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării urmăresc îmbunătățirea managementului resurselor naturale din Rezervație și utilizarea lor durabilă, pentru creșterea standardului de viață a populației locale și implicarea acesteia pentru promovarea activităților economice tradiționale, ecoturism, precum și conștientizarea și educarea populației locale și a publicului larg către respectul pentru natură.
Mai multe informații despre Ziua Mondială a Zonelor Umede se află pe https://www.worldwetlandsday.org/
[ad_2]